Zilele libere legale din anul 2024

În trendul european, zilele de sărbătoare legală s-au înmulțit în ultimii ani.

Dacă ești angajator trebuie să știi că  în anul 2024 zilele de sărbătoare legală în forma actuală a art. 139 din Codul Muncii sunt:


1, 2 ianuarie – Anul Nou ( luni si marți )
 6 ianuarie – Boboteaza (sâmbătă) –introdusă prin Legea nr. 52/2023
 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (duminică)
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri)
 1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
3 mai – Vinerea mare (vineri)
 5-6 mai – Prima și a doua zi de Paști (duminică și luni)
 1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
 23, 24 iunie – Rusaliile (duminică și luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului ( joi )
 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
 1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
25, 26 decembrie – Crăciunul și a doua zi de Crăciun ( miercuri și joi )

Deși zilele de sărbătoare legală sunt în număr de 17, în anul ce urmează doar 10 din aceste zile libere legale vor fi în timpul zilelor lucrătoare, celelalte 7 suprapunându-se cu week-end-ul.
  Zilele libere legale nu echivalează cu interzicerea completă a activității, aceasta putând avea loc cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce privește munca efectuată în zilele libere de sărbătoare legală, dacă nu se pot acorda zile libere în compensare în perioada următoare acestora angajatorul va trebui să ofere o indemnizație suplimentară.

Conform art. 142 alin. (2) din Codul Muncii ,,în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”.
Astfel, prin efectuarea muncii în zilele legale de sărbătoare, salariatul are dreptul la o indemnizație suplimentară de cel puțin 100% din salariul de bază.
Nerespectarea de către angajator a acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, conform art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii.

Deși nu există în prezent o prevedere legală care să oblige angajatorul să notifice vreunei autorități faptul că unii salariați vor lucra în zilele de sărbătoare legală, pentru evitarea oricăror neclarități se recomandă consemnarea și arhivarea acordului scris al salariaților cu privire la desfășurarea activității în zilele de sărbătoare legală.