Roba mea de avocat

În anul ce tocmai s-a încheiat, roba mea a ajuns la majorat. Mă însoțește deja de 18 ani, chiar dacă între  timp am schimbat culorile etolei și bavetei.

 Percepția asupra robei oscilează în funcție de privitori: pelerină de zână pentru unii,  costum de divă black metal, recuzită din alt secol pentru cei mai moderniști...

Pentru mine, roba e elementul care mă ajută să mă focusez pe cauza clientului în instanță și să  mă transpun 100% acolo. Ca o teleportare cu pelerina lui Rumburak, pentru ca si litigiile comerciale au magia lor.